Una dintre cele mai bogate artiste din România, acuzată că face videochat! Replica ei i-a șocat pe fani
Una dintre cele mai în vogă cântărețe din România a ajuns în mijlocul unor acuzații cărora le-a făcut față cu un răspuns incredibil.
Carmen de la Sălciua, una dintre cele mai bine plătite artiste din România la momentul actual, a vorbit din nou cu fanii săi de pe Instagram.
Cântăreața a dat dovadă de asumare și a dat cărțile pe față, în privința oricărui subiect. Una dintre întrebările primite a fost dacă vedeta a făcut sau nu videochat.
Întrebată de unul din fani despre zvonurile cum că în trecut ar fi făcut videochat, Carmen a răspuns cât se poate de sincer și direct, lucru care i-a șocat puțin pe cei ce urmăreau discuția respectivă.
„Nici dacă ar spune președintele nu aveți voie să credeți așa ceva!!!!”, este replica lui Carmen de la Sălciua la întrebarea cu pricina, relatează playtech.ro.
Au existat alte persoane care s-au îngrijorat de starea de sănătate a vedetei, mai ales că diva a și postat pe rețelele de socializare faptul că a fost la București pentru câteva intervenții, dar, din fericire pentru cei care-și făceau griji pentru brunetă nu este vorba despre o problemă de sănătate, ci de o nouă intervenție estetică.
”Îmi pun fațete dentare la clinică, o să stau probabil câteva zile în București, apoi mă întorc direct la Alba Iulia”, anunța ieri Carmen de la Sălciua.